Poveste IV

In ochii tai de un albastru peruzea 
Se pierde ca si ieri privirea mea . 
Prin sufletu-ti plin de culoare 
Alerga stele cazatoare ,
Ce-ti tapeteaza interiorul 
Si-ti albastresc viu exteriorul . 
De voronet sfant si curat 
Ce l-am iubit sin vis si-n pat . 

Si mana ta din catifeaua imperiala ,
Cu unghile crescute din safir .
Ti-ai agatat iubirea ,
De a-mea batanda para 
Ca sa ne crestem fiinta 
Sub ceruri azuri .

Si ploile caldute ce ne spalau in mare ,
Cand ne-arucam privirea in orizontul vechii ,
S-au scurs ca amintirea pe aripi calatoare ,
De-albastru mincinos ce nu m-ai poti sa-l crezi .

Dar ai murit la fel de-albastra ,
Ca-si atunci cand vie ,
Imi alinai sarutul cu buze rubini .
Prin care vene oarbe 
Imi razvrateau iubirea 
Prin care tu albastra 
Urma sa nu mai fii .

Povata II

Ai vrea sa fii sau sa devii 
In ori ce caz nu toti sunt vii.
Nu toti sunt fiinte pe pamant ,
Si alti oameni doar in gand . 

Tu vrei sa fii , dar sti tu oare 
Ce si cum poti ca sa ajungi .
Din simpla stea necazatoare ,
O galaxie de atunci . 

Cand nici macar El, cel mai tare,
Cel mai puternic Eu din lumea ,
Nu a stiut sa fac-o floare 
Pana n-a fost intai un Nume .

A zis sa fie , se facut !
Dar pe pamant nu-I chiar usor ,
Tu simpla scorbura de soare , 
Ai vrea sa fii … sau nu … tot mori . 

Poveste III

In calendare abe stau de straja ,
Doar gandurile ce mi-au adormit , 
Se scurg prin pleoape firele de apa , 
In somnul vechi si fara de sfarsit.

Se-nalţă-n flăcări de-alba despartirea .
Si stau inert. Doar visul mi-l lovesc , 
Printre furtuni de teama si uimire ,
Şi ning tăcut în vaietul lumesc.

Mi-acopăr ochii cu ninsori de stele ,
Şi în vacarm ma-ntorc spre a gasi  
Sufletul gol de frunze şi poeme,
În care ninge viata zi de zi .

E-atâta de frig ! Si albu ma apasa ,
Şi -mi inrobeste fiecare vers ,
Ce a venit sa-mi planga nebunia ,
Printre cuvinte; visul meu nesters .

E-atat de alb de-mi pare ca e doliul ,
Al unui inger cea cazut din cer ,
Întâmplător,în vechiul crematoriu,
In care la final, voi mistui si eu .

Un alb de plumb din mantie lunara ;
Atâta alb… incat imi este greu , 
Căci doar cu el tristeţea se măsoară,
Şi în neant, primul sarut al meu .

Atat de alb ca nici lumina,
Nu are ochii sa vina, sa ma vada ,
Sa-mi spuna ! Negru azi! A cui e vina ,
 De na-am primit si eu o simpla pata .

Povata I

Striveşte-i îndemnul ce-aduce doar moarte!
Flămânda-I naluca bolnava ce-mparte
Durearea ascunsa in coltul de om 
Si visul zdrobit in meiz de atom 


Îngroapă-i blestemul sub cruci vechi, uitate
Lăsându-i strigarea pe clipe-ancorate .
De maluri-ispite sa-neci tot nisipul ,
Si scoica de valuri sa-ti fie azi chipul. 


Păgâna grăire – veşmântu’ să-ti fie!
Îndemnu’ cu-otrăvuri şi cruda-i trufie.
E-un fals diamant; purtat in creion ,
Sa scrii si sa nasti doar lumi de nesomn.

Să nu-ţi fie teamă de-ngheţul privirii,
Ce-l poartă spre tine cu lama zdrobirii.
În ritm delirant; sa-ti ingropi viu privirea, 
Si gandul cel greu sa-ti striveasca trairea . 

E vremea tăriei sa iesi la lumina ,
Priveşte în tine, mai este o rază.
Ce spulberă ceaţa; si ziua senina ,
Sa-ti intre in suflet cu muguri de ata. 

Pulsează-ţi gândirea, dezbracă-i delirul,
Şi lasă speranţa să-ţi umple potirul.
Nu plânsul de-o viaţă! Te-a legat de pamant
Ci ziua in carea n-ai trait un minut . 

Blestemul se duce cu fie ce clipa ,
In care iti versi un strop de speranta.
Ca-n ziua de maine o sa fie mai bine , 
Si pranzuti va fii dor cu muguri de ata . 

Poveste II

E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii 
Noi doi imaturi fericiti si cuminti 
Eu n-am nici-un gând, iar tu n-ai intentii
luam totul in dar si darul in dinti,

Mai sti vorba aia ca tu nu ma minti ?
Nici eu nu te mint – iti spun doar … inventii,
E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii ,
Suntem doar doi , imaturi dar cuminti.

O viata avem, n-o schimbam pe atentii
Nu citim in ziare subiecte fierbinti. 
Pentru ziua de maine nu ne-asteapta detentii,
Dar nici usa deschisa… cum nu suntem doi sfinti.

E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii…
De vrei sa te las ; s-au sajungem parinti,
Copii vor fii doi cu multe pretentii ,
Iar noi doi batrani imaturi si cumntii .

Vom merge la munca la sefi cu pretentii,
Vom lua un salariu si alte atentii ,
Si-n ultima zi neasteapta detentii ; 
Pentru Seful de sus ,n-am fost prea cuminti . 

Poveste I

Am asternut pe un covor de iarba ,
Cristale albe din roua virgina .
Din care greierii teseau coroana ,
Pentru ca tu sa fii a lor regina . 

Din coji de ginda si sambure fin macinat ,
Ti-am incropit o perna si o saltea de pata , 
Pe care muschiul verde, il voi capsa cu ploi ,
Sa dormi ca pe un nor cu ingeri albi si moi . 

Din frezii si din crini iti tes cu ac de sore , 
Un astenut plapand cu pete de culoare , 
Inmiresmat cu lacrimi , de mama-n durerata , 
Ce si-a pierdut un fiu si a ramas c-o fata . 

Te va-nveli iubirea cu adieri de vand ,
Fundal sonor fosnirea prin codrii verzi arzand ,
Si un sarut pe frunte il vei primi din luna , 
Eu te sarut pe ochii si-ti pun vise pe gura . 

Jocuri Mecanice

Sunt inima jucata la ruleta 
Pe scena vetii o simpla marioneta
In razvratire ma afund degeaba 
Am sus lumina si ‘nainte groapa . 

Am luat destule premii purtat in rolul meu ,
Obrazul mi-e mancat de fardul roz si greu 
Si recuzita veche, cafeaua tot amara ,
Un ochi imi sta in suflet si unu-nchis afara . 

Iar cand simteam ca ultimul spectacol a venit ,
Si spectatorii-n sala in numar infinit 
Aplaudau frenetic cum viata mea pierea ,
In ochii lor de caini ce circul ii hranea .

Am mai strigat o data la voi ce azi stati jos 
Urcati in scena vetii ca sa primiti un os . 
Ca sa primiti o haina in care sa mintiti 
Ca sunteti ceea ce ati vrut sa deveniti  

Zborul e plutirea firii

Zborul nu-i doar dat din aripi!
Poti s-ai pene infinite,
Zborul se invata noaptea 
In vazduhuri impietrite.
Cand in doi vrei a zbura 
Peste lumi nemarginite,
Obosita-ti aripa sa o culci
Usor, cuminte peste umerii mei goi 
Care s-au tocit de pene,
Care au zburat cu gandul 
Sapand groapa-n cer cu vantul.
Mangaind soapte de noapte
Mii de suflete desarte 
Sub bataia mea in zbor, 
Trupul cade uniform, 
Se intoarce in pamant 
Ca sa zboare in mormant.  

Liniste in balansare

Visele nu inteleg 
Viata unui om stingher 
Si-n misterul lui sa mearga 
Pan’ la capatul din cer. 

Iar cand tainele lui sfinte 
Se dezleaga pentru voi, 
Plang si rad fara de voie, 
N-au habar de timp si ploi. 

Astazi a primit porunca 
Si il plange-n dor iubirea, 
Fire-ai tragica se-ascunde 
Si-i alunga fercirea.

Si citind ganduri ascunse 
Scrise printre taieturi,
Candela nefirii arde
Mistuita-n rugaciuni. 

Printre zboruri de iubite 
Cine poate sa-nteleaga 
Numai drumul inainte; 
Fiinta vesnica pribeaga? 

Daca-si tine ferecata
Inima intr-un ungher,
Suferi-va viata toata
Ramanand mereu stingher.

O Vara

Striveste-n palme rasaritul
Si miezul lui sa se despice,
Caci prin iubire, asfintitul
A cutezat sa se ridice...

Ne curge focul viu prin vene,
Fiorul clipei ce ne-a prins 
Pecetluind iubiri sub gene 
Si timpul rece ce a nins...

Croieste-mi calea catre stele 
Cand luna cauta sa-nvie;
Saruta marea inspumata 
Ca valul ei sa ne adie...

Iar noaptea sub o raza calda, 
Sa iti asezi capul pe mine;
Si inima sa bata-n ritm,
Nisipul strans in amintire.

Vreau sa imi iau viata ! De la inceput .

De cum in ochi mi-a aparut lumina ,
Simtit-am cum in piept imi arde rau inima.
Pe drum anevoios in viata am pasit,
Caderi sau stat pe jos mereu am folosit.
Cararea este lata, incape lumea-n ea,
Dar scurtatura-i dulce,
Esti prost si mergi pe ea.
De hopuri nesperate din ceas in ceas ai parte,
Le treci, dar cum pasesti din par incepi s-albesti.
Sa te intorci la drum nu ti-ar ajunge-o viata.
Te musti mai rau de pumn, alergi mereu in fata.
Tovarasi iti gasesti prin alti ratacitori,
Ce merg la cot cu tine sau poate-n drum iti mor.
In spate nu te uiti cu ochii, doar cu mintea
Si sufletu-ti prajeste in tine rugamintea.
Pe drum iti faci o casa sau dormi sub clar de luna,
Mananci la mese-alese sau iti fierbi matraguna.
Te bucuri de copii sau desenezi pe mana,
Oricare fel ar fi, pe drum tu mergi intruna!
Si te opresti nitel si larg te uiti in zare
O intrebare-n minte iti vine la-ntamplare.
“-Ma! Mi se pare mie sau cerul drept nu pare!?”

Ca ieri sau niciodata

As vrea ca ieri
Sa te mai pot suna,
Sa iti trimit mesaje
Cu gandul meu cel bun

La o cafea in seara
Sa mergem amandoi,
Sa te conduc acasa
Pe vechiul nostru drum.


Si astazi in vitrine
Ma uit dupa ce-ti place;
Ti-as cumpara din toate,
Dar stiu ca nu le-ai vrea.

Pentru ca eu am fost
Un pansament pe rana
Si tu cutitul fin
Ce inima-mi ranea .

N-am inteles eu bine,
Ai explicat tu prost,
Nu mai conteaza astazi
Si nu mai are rost.

Cert e ca de la tine
Nu am pastrat nimic,
Caci eu te-am vrut iubita,
Tu nici macar amic.

Si vezi ca stau in casa,
Ma tangui ca un prost
Cand viata e frumoasa,
Chiar daca nu e roz.

Cand poate as putea
Comete sa vrajesc
Si doar in taina noptii
Sa spun ca le iubesc.

Sa am copii cu luna
Si sa ii cresc in soare,
Dar niciodata-n suflet
Femeie muritoare .

Fara directie

Merg ca si ieri far’ a avea directie,
Cu aripile lungi pana-n pamant
Si-ntunecoasa noapte ma indeamna
Sa-mi trag un giulgiu alb peste cuvant.

Nu imi plec fruntea printre stele
Si nu ma departez ca sa revin;
Apas cu talpa distrugand mistere,
Traiesc uimirea supta de venin.

In pasari ma prefac adesea
Si ma sarut cu frunzele in toamna,
Incet innod in vise amintirea
In care eu sunt domn si tu esti doamna.

La bratul stang agale merg cu viata
Si-n palama dreapta inelul de la tine;
Astept acum sa mi se rupa ata,
Sa ne vedem in cer cu bine.

Cand am pilit grilajul

Iar mi-am cioplit un chip in piatra
Sa aflu taina ta nedezlegata
Si peste ani sa-mi dainuie privirea,
In veacuri seci in care nici iubirea
Nu va mai bate timpul interior
Cand voi iesi cu scena din decor.

In ipostaza mea de creator
N-am plamadit decat suspine,
Le-am inodat in franjuri colorate
Ca sa imi pun perdele in privire
Si un grilaj de flori pentru iubire.

Dar azi perdelele tocite
Nu mai filtreaza raul exterior
Si florile demult uscate
Imi vand iubirea in popor,
Sa se infrupte orice fata
Si orice om mai necajit
Din ce-am pastrat in cusca moarta
Si inapoi nu am primit.

Povata

Nu esti nici pe departe un om la senectute,
Dar nu mai poti sa spui de azi ca esti un tanc.
Chiar daca-n fruntea-ti lata o grija n-are cantec,
De maine poate grija iti va ajunge gand .

O sa te joci cu lumea, cu mana-ti de otel,
Dar trage peste ea manusi de catifea;
Ca nimeni sa nu stie daca esti leu sau miel,
Decat in clipa cand ii vei lovi cu ea.

Pe langa toate flecurile vietii,
Ca vei zambi sau fie fi suparat,
Vei intalni o data o sireata
Ce te va devora deplin la tine-n pat.

Si dupa doua zile inchis intr-o celula
In care orb si surd vei cere ajutor,
Vei spune “Da!”, prosteste la ori si ce-ti va spune
Si iti va frige inima-n cuptor.

Cand am sa ma transform in ploi !

Ne canta Dumnezeu un vals soptit
Prin stropii de ploaie cazuti pe pamant;
Ne curata trupul de gandul livid
Si fata ne-o spala cu mirul sfintit.


Si mie-mi ploua sangele in piept
Dansand in pas indus de vant.
Sa-mi treaca timpul inca mai astept
Ca un bolnav de ceas batut.

Ceva ce curge-n suflet printre stropi
Imi trage visul tot mai spre pamant;
Iubito, in padure sa ma-ngropi
Si iarba sa-mi presari peste mormant.

Iar mai tarziu, cand la fereastra ta
Aceiasi stropi canta-vor un sonet,
Sa sti ca am venit sa te salut,
Intinde-ti chipu-n ploaie sa-l sarut.

Cataratorul de ziduri

In noptile de ganduri framantate
O flacara de veghe lumineaza,
Gheretele ce sufletu-ti vegheza
Şi straja lor ce vejnica sta treaza.

Trecand de zidurile-nalte
Zaresc secretul ei ascuns
Si tot ce ea nutreste-n vis si soapte,
Iubire, suferinta si raspuns.

În umbre stand pitit, ascult ce soapte
Isi poarta straja-n pasi, cantand iscoade,
Curand se va retrage si ea-n noapte
Si iata, vine vremea, s-a-ncerc ca sa patrund.

Spre ziduri greu alerg - nu-i nimeni împrejur -
Il sar si-n spini ma prabusesc,
Dar mă ridic, nu-i gand sa ma opresc,
Venit-am azi o inima sa fur!

Dar n-am facut un pas, ca-n goarne aud sufland
Si Cerber ma cuprinde dintr-un tufisi ascuns,
Iar botul lui scarbos ma sfasie de gat ...
„Nu-s hoţ, sunt omul ce-a dorit doar un sarut!”.

Pazitor

Am strabatut vazduhul cu ganduri mesagere
Ce noaptea le-am zidit din ploile sub gene,
Ca sa-ti ating privirea cu adieri de vant
Si sa presar iubirea cu muguri de cuvant.

Chiar daca nu esti stea, in mine stralucesti
Cum insusi Dumnezeu nu ar putea vre-odata;
Si chipul tau de inger m-ar rastigni pe cruce,
Daca in asta lumea eu ti-as aduce pata.

Tintesc atat de sus, ca depasesc si cerul
Ca sa-ti vanez lumina din lumi indepartate,
Cu arcul meu de vise am sa-ti culeg iubire,
Ce-am s-o imbrac in roua si mii de nestemate.


Si chiar de m-as lungi spre tine cat vazduhul,
Tot n-as cuprinde-n brate nici un fin fir de par;
Si lacrimi crosetate in plangeri de uitare
Vor face lacuri calde la mine sub picior.
Dar poate la final cand ochii o sa-i pleci,
Ai sa ma vezi pe mine ca inger plutitor
Ce ti-a adus lumina in vise si povesti,
In clipele din noapte cand te vegheam in somn.

Iertare

De-as stii cu ce-am gresit, mi-as cere azi iertare,
Genunchi-n umilinta mi i-as lovi-n podea,
Cu fruntea sprijinita usor spre cerul moale
Ti-as inchina o cupa si-as pune tot in ea.
Te-as implora “ma iarta!” de-as stii cu ce-am gresit,
N-as mai simti durerea ca un pumnal in piept…
In prag de nebunie m-as intreba subit
In care dintre lucruri pe tine te-am ranit.
Privirea-n ruga muta n-ar mai cersi spre stele
De-as stii cu ce-am gresit, iertare as stii sa-ti cer.
O cupa azi inchin in cinstea milei mele
Si-as vrea sa uit de tot, si-as tot uita sa sper…
Dar vezi ca nu-mi dai pace, ma certi in orice fac
Si setea de complaceri, nu pot sa ma prefac.
Nu te-am mintit o clipa, sa te ranesc nu pot,
De-as stii ca ti-e mai bine, sa fiu de-a pururi mort
M-as departa de tine sa nu mai poti vedea
Cum plang din ochi durerea ce-o varsa inima.

Femeia

Nimic din toate cate sunt
Si nici din cate-or sa mai fie,
Nu au sa iti planteze-n trup
Cuvinte pentru poezie.

Doar ea cu fiecare gest,
O sa creeze-n al tau nume
Senzatii de topit in rime,
Parfumuri tari din vise bune.

O lacrima din colt de ochii
Se scurge-ncet in palma ta;
Eu stiu ca nu ma vrei al tau,
Prefa-te azi de ziua mea.

Un alt regret carat in plus

Nu am stiut o clipa ce-ai fi spus
Daca o simpla intrebare-as fi propus,
Sa fi pentru o saptamna doar a mea
Ai fi raspuns cu nu? Ai fi raspuns cu da?


Asa ca mi-am ascuns traierea,
Te-am invatat ce nici eu nu stiam;
A fost usoara insa despartirea,
Dar nu ti-am spus cat te iubeam.

Cand la muzeu am cumparat bilete
Si te-am poftit sa mergi in fata mea,
In toate panzele de pe perete
Eu surprindeam privirea ta.

Si cum in fiecare chicotire
Sau zambet ce te lumina,
Eu ma hraneam cu fericirea
Ce o lasai in urma ta.

Cafeaua pe terasa
M-a mai trezit din somn;
Stiam ca esti frumoasa…
Ca inger sau ca om.

Cand am plecat in graba
M-am spanzurat in mine
Si sufletul de sfoara
Balanganea spre tine.

Ne-am revazut in treacat
La tine in oras,
Mi-ai prezentat succint
Copilaria-n pasi.


Apoi la despartire
M-ai rastignit de tot;
O simpla sarutare
Pe sufletul de mort
A readus lumina
La mine-n cimitir,
Dar nu atat de multa
Ca sa ma mai invii .

Requiem pentru iubita

Atat de singur.. si
Departe sunt de tine
Ca nu stiu in ce unghier sa ma ascund,
Sa nu ma mai cuprinda dorul
De chipul tau si de sarut.

Cand ai plecat m-am sinucis in mine
Si eul meu inert sta agatat
De grinda plina astazi de suspine
Si de iubirea ce am ingropat.

Si poate e mai bine unde esti…
Acolo-n cer sa torci mistere,
Dar mai trimite cate-un sol
Prin vise sau prin ploi de stele.

Si azi, chiar daca trupul tau
Este facut doar din cenusa,
Eu ti-am iubit sfant interiorul
Ce-l port in sufletu-mi drept usa.

Si tu esti cea care deschide
Intrarea celor ce-o sa vina
Ca sa ramana peste noapte
In sufletu-mi plin de lumina.

Nu mai e primavara

Nu mai e primavara
Si nu mai suntem noi.
Si-am sa ma-nchin tacerii,
Sa ma cufund in ploi.

Perpetuu voi renaste
Prapastii de iubire
In care am sa vars
Suvoi de amagire.

Si vise care trec
Ca ora dupa ora,
Plutind egal cu cerul
De gand nemarginit.

Inscriu in simultane
Volute incolore,
Cum te-am iubit
Si cat nu m-ai iubit.

Fragmente de iluzii
Din timpul de uimire,
Din gesturi persistente
Singuratatii-n doi.

Si un subtire cantec
La marginile lumii,
Cand nu e primavara
Si nu mai suntem noi .

Cand ma goneste inspiratia

Nu înţeleg de ce-mi gasesti tu vina
Când eu te scriu in rime framantate;
Ţi-aş adormi in brate printre versuri
Şi-aş acorda in ritm sarut de noapte .

Iubeşte-mă! Stiu c-ai sa uiti curand .
Si-am sa ma sting incet ... Necontenit!
Si-n ziua-n care n-o sa rad
Ai să constaţi, desigur – c-am murit.

Invăluie-mă-n strofe de lumina,
Sărută-mă! cu mii de epitete,
Păşeşte lângă mine cand pun punct
Şi lasă-mă să plang… doar in sonete!

Am mai incins o foaie de caiet Cu mazgaleli din cantec de poet.

Vezi tu! Eu am sperat ca poate,
In mana mea vei pune al tau cap
Si sufletul lasat pe spate,
Sa il alin cu-n zambet drag.

In ochii tai de un maro inchis
Sa caut vesnic nemurirea
Si parul de abis intins,
Sa-mi parfumeze fericirea.

Si eu sa fiu un sclav al tau,
Iar tu o tanara craiasa,
Sa-mi poruncesti cand sa iubesc,
Si cand sa-ti dau drumul din casa.

Cand sa-ti dau inima batand,
Cand sa sec mari doar pentru tine,
Cand sa-ti culeg din cer o stea
Si cand s-o sfaram in suspine.

Dar ai spus nu si la speranta,
Nici sa astept nu m-ai lasat;
Nu m-ai vrut sclavul tau de casa,
Doar un prieten mai ciudat.

Imbratiasarea Lunii .

Uite umbra ce zambeste,
Unui soare aramiu ,
Nicio gaza nu gandeste 
Ca e negru in pustiu .

Si ca pana sa apara,
Numai el in mintea lui,
Isi canta rime de ceara ,
Maruntite-n gand de pui .

Dar vazand ca mandrul cer ,
Iti zideste o nevasta ,
Iti  zambesti in gand misel ,
C-o s-o lasi frumos sa creasca.

Dar apare sfanta luna ,
Cu par lung si asfintit ,
Imbracata ca o zana ,
In vesmantul prafuit .

Si sub raza ei de noapte ,
Luminand pe chip doi tineri ,
A soptit in vid ecoul ,
Incantatie de iubire .

Se privira doua lacrimi ,
Doua lumi ce au sa nasca ,
Din a lor iubire patimi
Stele mii si nori de pasca .

Si cand vraja ei cereasca ,
Pe cei doi i-a-mbratiasat .
Isi intoarce raza blanda
Spre alti doi ce s-au lasat .

Epilog .

Atat timp cat chip de luna ,
Pe pamant va rasari
Doi in doi din lumea toata ,
Suflete mii s-or uni .

Cand ai coborat din soare

Tu-nceputul si sfarsitul,
De la vorba la idee,
Cautarea mea continua.
Se loveste de femeie .

Tu uitarea si constinta,
Amintirea vietii mele,
Ce se-ntoarce la privirea,
Jocului de flori si iele .

Tu din tot si din nimic,
Tu din soare si din stele,
Coborata-i pentru-o clipa,
Sa dai sens iubirii mele .

Martor !

Pe banca din suflet ,
De mana doi copii ,
Isi spun povesti in noapte ,
Si cat se vor iubi .

Acum banca, saraca ,
De mult s-a scorojit .
De mana doi batrani ,
Privesc cat s-au iubit .

Adio

Adio prea frumoasa creatura !
De astazi tu cu mine, nu mai facem doi .
Sub ramura de codru-n seara ,
Vom agata sarutul de apoi .

Voi sterge pasii , ce-au facut poteca ,
Si bratele ce m-au incatusat .
Iar sfanta noapte, invartita-n piruieta
O voi ascunde in cutii sub pat .

Adio , si te du !
De astazi faci ce vrei .
Dar i-a drept amintire ,
Mirosul meu de tei .

Non-Iubire

Dacar ar fi sa scriu o crima ,
Si in gandul meu s-o fac ,
Poate ca ,n-ar fi prea rea ,
Dac-apoi am sa ma-mpac .

Poate iadul , cel mai sigur !
Sta acum ca unic loc ,
Unde niciodata viata ,
Nu va mai iesi din foc .

Sa ma gandesc la cel mai rau ?!
Cel mai morbid cuvand pe lume ?
In care nici macar o umbra
Sa nu se vada in taciune ?

La negrul cel de nepatruns ,
In care aerul sta-n vid ,
Si nici speranta nu viseaza ,
Ca va trai pa-n la sfarsit .

Acest cuvant este iubirea ,
In fata cu un NON ciudat ,
Si doar rostit iti zmulge firea ,
Din soclul lui cel nepatat .

Lipsa iubirii in privire ,
Sau in celule din corp
Creaza fiara infinita ,
Cu ranjetul de moarte-n bot .

Doar , dar .

Nori azi se-nvart in cor,
Vantul sulfa bland si ganditor,
Lumea forfoteste-n zi,
Oameni de zapada-ti vor sopti,
Vise netopite in fulgi de nea ,
Ce vor racori privirea ta .
Iti doreste fiecare floare ,
Fiecare zambet de copil ,
Sa traiesti o viata fericita ,
Fara greutate si venin .
Si din fericirea-ti adunata,
Inmultita azi la infinit ,
Daruieste cate-un strop
In lumea toate ,
Poate o opresti din patimit .

Apple

Te-am spart in mii de cioburi
Si te-as reface iar lumina
Ca unitate de creatie
Tu coasta mea de lut divina .

TU in edenul prost creat
M-ai ispitit si am muscat
Si am vazut ca ascundea
Femeia de privirea mea .

Si de ar fi o noua lume
Un nou eden cu un alt mar
M-as duce sa mai musc o data
Sa simt mirosul tau de par .

Sa ne-ascundem goliciunea
Doar ca s-avem ce dezvelii
Sa ne mintimi in ploi sub luna .
Sa umplem lumea de copii .

Altar

Corabii de iluzii imi inotau in gand
Tot inecand iubirea ce zilnic o descant .
Am devenit in timp mai intelept c-o zi
M-am lecuit de ura , de felul meu de-a fi .

Un an a mai trecut pe mine ,
Nu sunt nici tanar, dar nici imbatranit ,
Pasind in viata descopar noi suspine ,
Noi suprimari de vise ce zilnic le inghit .

Altar nu am sa am decat femeia ,
Pe care vesnic vor renaste flori .
Ca arma simpla imi voi lua ideea ,
Din care am sa storc mii de culori .

Si nici o alta amintire ,
Sau alt parfum din alt altar ,
Nu-mi va reduce fricirea ,
De a primi iubire-n dar .

Astept

Nu ai venit ,
Dar eu te-am asteptat in soare ,
In cantece de raze la apus ,
In viscoliri de frunze si culoare .
Nu ai venit !
Stiu sigur , insa ca te-ai dus .

Stone Love ( Iubire sfărâmată )

N-a fost nimic şi nu va fi, se ştie.
Până când îmbătat de nebunie
Voi plânge sângele-mi curat din vene
Şi sufletul, filtrat prin gene.

Voi strânge toată fiinţa mea în piatră
Să dăinui peste ani spre infinit.
Să nu mai simt iubirea niciodată,
Nici fluturi albi să nu mai văd venind.

Să mă lovească marea în neştire,
Pe roca mea să zgîrie poezii
Şi incantaţie vie de iubire
Să erodeze-n mine zi de zi.

Şi la apus…
Când eul meu va fi nisip,
Să-ţi treci picioarele prin apă,
Să-mi mângâi sufletul un pic.

Să înfloarească iar iubirea
Urcând în sus pe talpa ta,
Şi să trăiesc iar nemurirea
Pînă când totul va-nceta.

Copilarie rastignita

Lacrimi din tinut pierdut
Si din timpul nenascut
Am varsat pana mai ieri,
Cand pe tine te-am vazut,
Pentru prima data-n mine,
Singur tu vorbind cu tine.

- Ce mai faci copile mare?
Ce-ai crescut sub mandrul soare!
Ti-ai vandut si inocenta pentr-o ora de iubit
Si acum pentru ca-ti place…
O repeti la infinit.

Dar cand luna va apune
Peste umbra ta de om
Si din trupul tau de carne
O sa creasca mandul pom,
Incoltit va fi sarutul,
Inradacinat in mare,
Cand sub parul tau de ramuri,
Doi copii cu suflet moale,
Au sa-si piarda inocenta
Printre frunzele-ti cazute
Pentru a reface drumul
Unor interzise fructe;
Din care si primul om
A muscat cu apasare;
O greseala ce de-atunci
O repeta fiecare.

Some fishes can fly

Din apa am fost dat afara,
M-am curatat de solzi treptat ,
Ce miroseau a pierde vara ,
Si-a mal de broasca rasuflat .

Dar si asa in pielea cruda ,
A mai ramas putin noroi ,
Pe care il adun cu grija ,
Sa nu se puna inapoi .

Tu nu vrei pesti ,
Eu nu vreau marea ,
M-am inecat prea mult in ea .
Asa c-astept sa vina seara ,
Ca sa visez la lumea mea .

Cat despre pielea mea solzoasa ,
Pe care astazi o ascund ,
Tin minte ca e mai frumoasa .
Dar nu mai am curaj s-o spun .

Fiindca in lumea voastra noua ,
Nu vreti copii care iubesc ,
Doar mitocani cu muschi si barba ,
Ce mint frumos ca va iubesc .

Si la final , cand langa voi
In fiecare dimineata
Simtiti o laba de broscoi
Cu burta si cu par pe fata ,

Va mai aduceti vag aminte ,
De vremea cand va imbia ,
In pestisor cu solzi rupti ,
Pe care nimeni nu-l doarea .

Fair trade

Ma inchid in clipe seci ,
De durere infnita ,
Si baltesc cu lacrimi reci ,
Peste fata-mi chinuita .

Sufletul strapuns de focul ,
Ce mi-a mistuit iubirea ,
A uitat sa stearga scrumul ,
Ce mi-a sangerat privirea .

Mi-am ingenunchiat si eul
Si mi-am condensat traierea ,
Intr-o raza de lumina ,
Ce-ti va fulgera gandirea .

Si-am sa ma mai rog o data ,
Sa cobori jos langa mine ,
Sa iti daruiesc o viata
Pentr-o clipa de iubire.

Umbra indragostita

Mi-as frange noaptea pentru tine ,
Sa pot sa stau de veghe cand visezi ,
Si m-as ascunde-n umbra ta ,
Ca pazitor sa te urmez .

Si nu ti-as spune niciodata ,
Ca m-am vandut doar ca sa fiu ,
Cu tine-n flori sau orice piatra ,
In paturi moi sau in scriu .

Si chiar si-atunci ,
Cand mana-n mana ,
Vei merge cu alt cineva ,
Am sa-l pazesc ,
Ca find din tine
Si trup si corp si dragostea .

Epilog

Tu mie nu mi-ai dat iubirea
Si nici n-ai vrut sa ma privesti ,
Dar nu-i nimic ti-o dau eu toata
Ai grija cum o folsesti .

Sa-i facem cinste lui Nichita.

Salut Nichita ! Ce mai faci?

De cand te-ai dus nu le mai placi.

Se chinuie sa te-nteleaga

Citind din altii cum sa faca.

Din pana ti-au facut arcus,

Din lacrimi calde derdelusi.

In scoli ti-e teama sa pasesti,

Cu calul tau ii plictisesti,

Cu vantul ii mai domolesti,

Cu cantecul ii zapacesti,

Cu zborul ii mai intaresti

Si toti se-ntreaba unde esti.

“-Pai m-am ascuns adanc in ploi,

In steaua noptii printre flori,

In sufletele de copii,

In vinuri rosii rubinii.

In tot ce este nevazut,

In umbra, codru, asternut;

Ba si in voi m-am intrupat,

Crezare insa nu mi-ati dat.

Si tu vrei azi sa ma cinstesti…?

Cinsteste-i pe toti cei iubesti

Si lasa-te de poezii,

Nu vezi ca spun numai prostii?

Acum te las, nu mai pot sta,

Termina tu si berea mea

Sau fa-ti tu una, doar a ta,

Pe care lumea se o bea .

Si hai noroc!

Pa pa!”

-Pa pa!

Si a plecat cu vantu-n sa.

Iubire inspumata

Se schimba lumina,
Se schimba culoarea,
Trecuta aprins prin tonuri de vis.

Asteapta tacute padurea si marea
Sa-ti spuna iubit-o de ce-n noi a nins.

Talazul de vorbe, vacarm de gandire
Si sufletul nostru, un rau agitat;
Se uita cu ochii de spuma la tine
Si simte in valuri ca nu l-ai uitat.

Cronos

Ce timp? O poezie a zilei ce va fi !

Sau poate o pictura umpluta cu prostii

Un timp prezent continuu ,

Sau sters poate de mult ,

In sticla cu nisip ,

As vrea sa mi-l ascund..

Doi pentru nimic .

Intr-o valtoare de iubire

Mi se invarte sufletul ,

Prea fericit de stralucirea

Ce ti-o emana zambetul .

Dar cand iubirea se divide ,

Cand vrei sa ai doua trairi ,

N-ai cum sa nimeresti o cale

Sa n-o trimiti in despartiri .

Alegerea e mult prea grea ,

Ea are tot ce n-are ea .

Prima… e sigur ca te vrea ,

Si totusi n-o mai vrei pe ea .

O parasesti intr-un sfarsit,

Dupa doi ani de tot iubit;

Pentr-o idee dintr-o ea ,

Ce nu va fi nici cand a ta .

Si ca printr-o minune rara

Ai aruncat tot la gunoi,

Pe prima o mai simti in vara,

Iar pe cealalta-n perne moi .

Dreapta ta pe stanga mea.

Daca astazi ca reper

Am sa iau ziua de ieri

Si din tot ce am facut

Sa o i-au de la-nceput,

S-ar putea dintr-o-ntamplare

Sa repet cate ceva

Printre care si acela :

Sa te fac din nou a mea.

Daca toamna in padure

Frunzele cazute-n vant,

Ar putea sa iti sopteasca

Prin fosnire un cuvant…

Sau in primavara vietii

In oricare ghiocel,

Sa apara o petala

Ce-ti va plange un inel.

Chiar si-n iarna friguroasa

Cu un alb mult prea curat,

Fulgii sa iti cante ode

De iubit pe jos si-n pat.

Si in fiecare zi ,

Ce-am s-o mai traiesc odata,

O sa te-ntrupez pe tine

In orice clipa uitata .

Si sa iti pompez sarutul

De un infinit de ori,

Pe un chip de roza vie

Luminata de fiori.

Iar cand mana ta si-a mea

Se vor inclesta odata,

Vor ramane inodate

Fara leac si fara pata.

Eu prin tine vad trecutul

Si cu tine traiesc azi,

Iar viitorul ce ne-asteapta

Sa-l inchidem intr-un ceas.

Si de fiecare data

Cand ceva nu merge bine,

O sa da-m timpu-napoi

Pana unde ne convine .

Si cand bateria noastra

In sfarsit nu va mai vrea,

O sa dam timpul cu mana:

Dreapta ta pe stanga mea.

Geea

Nu sunt decat o piatra

De mantuit izvor ,

Al susurilor dalbe ,

De cantec si amor .

Nascut din comasarea

A mii de-asteroizi ,

Ce sau lipit de mine,

In timpul nedeschis .

Am tot trecut prin ere ,

Si-am strabatut minuni;

Eclipse , ancestrale

Si cataclism de fum.

Dar n-am crezut ca insasi

Cea mai de soi creatie ,

Avea sa imi distruga

Prea pura-mi destinatie .

In fiecare zi ma umple de gunoi

Si se intreaba simplu:

“-De ce-i atat nori?“

Sau ploile acide ,

“-Ce Zeu le-o fi pornit?”

Dar nu gandesc o clipa

La tot ce-au savarsit .

Eu nu am cutezanta

Sa ii distrug pe ei ,
Si nu am nici menirea
Sa-i scutur de idei.

Dar cand sfarsitul meu
Va-ncepe sa-nfloareasca,
Adio scump pamant!
Si rasa omeneasca!

O alta rama de tablou !

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie

Si o sa tinem minte c-a trecut,

Frumoasa noastra nepatata poezie

In care-am strans iubirea la-nceput .

N-a fost decat o simpla amagire

A unor tineri mult prea inocenti,

Ce au pierdut o simpla jucarie

Cand s-au iubit o noapte in scaieti .

N-a fost decat privirea ta de luna

Sub norul mut apasator cu ploi,

Care a plans cu lacrimi de cununa,

Povesti nescrise despre amandoi.

N-a fost decat o simpla dezlegare

A unui biet arcusi fara vioara sa,

Ce a cantat sonete de uitare,

Cand fiecare-a mers spre altceva.

S-a sinucis un anonim .

Un biet actor cu o tigara ,

Mototolita-n tabachera ,

Isi repeta a mia oara

O replica din text , severa .

Se ridica cuceritor pe scena de stejar

Si-si dreasa vocea stransa-n ten ,

Mimand in ritm hilar .

Se invartea in cercuri largi ,

Din maini gesticula ;

Dar parca nu putea

Sa scoata din text

Ce isi dorea .

“ O moarte , vino sa ma iei!

Sa cruti a mea nechibzuinta,

Remunerata in idei

Si-n mari de neputinta .

Si orice gand nemazgalit

Pe coala de hartie ,

Sa il tranformi in asternut

Pentru a mea sotie . “

Si a murit un anonim ,

Cu o tigara-n mana .

Nereusind sa mai termine ,

O replica comuna .