Povata I

Striveşte-i îndemnul ce-aduce doar moarte!
Flămânda-I naluca bolnava ce-mparte
Durearea ascunsa in coltul de om 
Si visul zdrobit in meiz de atom 


Îngroapă-i blestemul sub cruci vechi, uitate
Lăsându-i strigarea pe clipe-ancorate .
De maluri-ispite sa-neci tot nisipul ,
Si scoica de valuri sa-ti fie azi chipul. 


Păgâna grăire – veşmântu’ să-ti fie!
Îndemnu’ cu-otrăvuri şi cruda-i trufie.
E-un fals diamant; purtat in creion ,
Sa scrii si sa nasti doar lumi de nesomn.

Să nu-ţi fie teamă de-ngheţul privirii,
Ce-l poartă spre tine cu lama zdrobirii.
În ritm delirant; sa-ti ingropi viu privirea, 
Si gandul cel greu sa-ti striveasca trairea . 

E vremea tăriei sa iesi la lumina ,
Priveşte în tine, mai este o rază.
Ce spulberă ceaţa; si ziua senina ,
Sa-ti intre in suflet cu muguri de ata. 

Pulsează-ţi gândirea, dezbracă-i delirul,
Şi lasă speranţa să-ţi umple potirul.
Nu plânsul de-o viaţă! Te-a legat de pamant
Ci ziua in carea n-ai trait un minut . 

Blestemul se duce cu fie ce clipa ,
In care iti versi un strop de speranta.
Ca-n ziua de maine o sa fie mai bine , 
Si pranzuti va fii dor cu muguri de ata .