Mic

uneori as vrea sa fi ramas

acel copil cuminte si retras

as vrea sa nu inteleg

tot ce inteleg acum

si mi-as dori sa nu stiu ce sa spun .

Strange-ma !

Tine-mi mana intr-a ta

Sa-mi cuprinda linistea ,

Ca sa-mi pot vorbi tacerea

Si sa-ti risipesc durerea

Hai saruta-mi temerea

Sa-mi creasca increderea

Dezrobeste-mi visele

Sa-ti sarut eclisele

Mi-e sete de tine mi-e dor

Si imi zburda-n rotudul fior

Privirea-ti atat de albastra

Cu note din gama maiastra

Nasc cantece de muze

Prin ochii tai si prin buze

Iar daca voi inebuni

la tine imi voi regasi

Gandirea ce-n inima

Voi rastigni .

Ploaie de ochi

Nu mai pot sa plang

Si am sa concesionez o parte din cer

Pe care sa fie un petic de nor .

II voi personaliza puful sa ia forma pupilelor mele

Si in causul palmei voi incalzi apa pana la temperatura optima a unei lacrime

Dar fara sa te astepti le voi trimite nu mai departe de doua batai de inima

Se le voi lasa sa cada impaturite ca niste diamante ce vor straluci in batista plecarilor tale .

Uitare

Camera mea nu mai spune nimic...

E inca verde si curata asa cum o lasam o data

E foarte plina de lumina dar stie ca n-o sa mai vina

Piciorul tau ce mangaia podeaua cu caldura ta

Iar pasi tai se mai rasfrang

In statiile metroului din cele doua lumii,

Ale gandurilor.

Si in universitatile ce gazduiesc celulele moarte ale amintirilor
adormite pe patul frunzelor
căzute din copacul
cunoașterii...
Doar inima îmi mai amintește
de zâmbetul tău...
Inima ta...
mutată în partea dreaptă
a trupului meu
bătând încă
pentru degetele
ce se încăpățânează
să te îngâne
pe corzi de chitară...
Și de atunci,
de când luna își șterse lacrimile,
nici măcar cenușa unghiilor
nu mai satură
aleanul
versurilor
născute spre odihna
unui suflet...

Care nu poate dormi nu poate manca

Dar care spera ca va uita ... fara a te uita .

Sine

Bodega-intunecata mie trupul insalubru ,

Mizerie umana prin porii mei respir ,

Beau sangele din struguri cu-o pofta de vampir .

Si mintea ratacita intr-un decor damnat ,

Imi tot auduce-aminte pe unde m-am uitat .

Ma plimb sa ma gasesc in locuri nepatate ,

Murdare felinare imi lumineaza calea

Iar frumul din tigara ce rataceste-n cerc

Deschide-o noua lumea unde sunt tot esec .

Dar poate intr-o zi am sa gasesc in mine ,

Copilul ne nascuta si nepatat de sine .

Balciul vietii

O cum mai radeam !

Si treceam pe langa piticul, mic mic si pe langa femeia cu barba .

Si noi eram mandri si fara prihana .

Radeam de tot ce ne inconjura pentru ca nu ne atingea,

Am trecut si prin labirintul oglinzilor si te-am vazut

Din toate unghiurile si in toate transformarile asa cum mai vazut si tu,

dar la un moment dat te-am pierdut o clipa...

In neatentia aceea vuietul multimii

Dadea nastere minotarurul .

Si acum caut firul Adrianei care sper sa ma duc spre iesire .

Iesirea care ma va readuce in interiorul oglinzi tale .

Vedere

Sa ma iertati ca-m indrazneala

Ca-n ochiul drepta sa vand minuni

Si oameni cu puteri de ingeri

Ce scot din negru , albul pur .

Iertati-mi ochiul stang ,

Ce-n zare, isi pierde vazul in amurg ,

Si crede ca nimic nu moare

Chiar si atunci cand lacrimi plang .

Iertati-mi va rog ochii mei ,

Orbiti de-atata umilinta,

Inversunati spre a vedea ,

In pacacatosi si-n draci credinta .

Renuntand la tot ?

Imi adormise gandul cu tampla pe o carte,

Si genele-mi curgeau lin printre file.

Nu auzeam nici linistea din casa,

Nici zbuciumul ce izvora din mine .

Era o simpla seara de aprilie ,

Si norii imi cerneau iubire ;

Pe-acoperisul trist, prin care mai ploua ,

Din cand in cand pe pat venirea ta .

Zaceam mereu pe tarmul celalalt .

Chiar daca mai frumos si foarte des mai cald ,

Nu apucam de fel sa il zaresc pe-al tau

Si orizontu-mi spanzura privirile mereu .

Dar ploaia incetase ,

Gandul s-a intors din vis ,

Si cartea sta deschisa

Acum doar la cuprins .