marți

Perpetuum mobile


Ce scurta ironie,

Ce repede mor toate,

Azi suntem in liceu,

Maine plecati departe .

Si cand imi vin in minte atatea amintiri

Nici una fericita, nici plina de umor,

Ma simt un fatalist al vietii cu amor .

Da stiu, vorbesc prea mult

Si spun multe tampenii ,

Nu pot sa fiu serios

Sau poate ca nu vreau;

Dar nici macar o data ,

In crunta-mi umilinta ,

Nu as fi vrut vreo data ,

Sa zic “nu pot ,nu vreau” .

Sunt unii ce stiu tot

Si poate si mai mult ,

Insa din modestie

Nu zic nimic, tac malc .

Sunt unii ce nu stiu

Si nici n-or stii vreo data ,

Dar flencane din bot

Cum flencane o ghiata .

“-Nu!? nu este Maradonu cel ce purta ciorapi .

E Gigi Banduscanu , fitos si plin de draci”

De parca-n asta viata

Pe mine ma durea ,

Daca ne-a Gicu Claie

Se-n-calta cu ceva .

Sau daca Arlechino

Este savant chimist ;

Nu stiu, nici nu ma doare ,

Nu sunt un arivist .

Nimic din tot ce spun

Sau din ce am citit ,

Nimic din ce-am facut ,

Nimic din ce-am simt ,

Se pare ca pe ei ,

Nu prea i-a multumit.

Dar ce pot face oare ?

Mai mult nu pot muncii .

Am vrut sa fiu placut ,

Am fost si mult prea bland,

Am si strigat la ei,

Dar nu ai cum! sunt zmei .

Si daca nu se poate

Nici cand vorbesc de sus ,

Cobor si plec din clasa,

Si ies afar – rapus .

Ca ultima idee de simplu epilog ,

Cand unii sunt destepti tu esti ori prost ori orb .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu