Femeia

Nimic din toate cate sunt
Si nici din cate-or sa mai fie,
Nu au sa iti planteze-n trup
Cuvinte pentru poezie.

Doar ea cu fiecare gest,
O sa creeze-n al tau nume
Senzatii de topit in rime,
Parfumuri tari din vise bune.

O lacrima din colt de ochii
Se scurge-ncet in palma ta;
Eu stiu ca nu ma vrei al tau,
Prefa-te azi de ziua mea.

Un alt regret carat in plus

Nu am stiut o clipa ce-ai fi spus
Daca o simpla intrebare-as fi propus,
Sa fi pentru o saptamna doar a mea
Ai fi raspuns cu nu? Ai fi raspuns cu da?


Asa ca mi-am ascuns traierea,
Te-am invatat ce nici eu nu stiam;
A fost usoara insa despartirea,
Dar nu ti-am spus cat te iubeam.

Cand la muzeu am cumparat bilete
Si te-am poftit sa mergi in fata mea,
In toate panzele de pe perete
Eu surprindeam privirea ta.

Si cum in fiecare chicotire
Sau zambet ce te lumina,
Eu ma hraneam cu fericirea
Ce o lasai in urma ta.

Cafeaua pe terasa
M-a mai trezit din somn;
Stiam ca esti frumoasa…
Ca inger sau ca om.

Cand am plecat in graba
M-am spanzurat in mine
Si sufletul de sfoara
Balanganea spre tine.

Ne-am revazut in treacat
La tine in oras,
Mi-ai prezentat succint
Copilaria-n pasi.


Apoi la despartire
M-ai rastignit de tot;
O simpla sarutare
Pe sufletul de mort
A readus lumina
La mine-n cimitir,
Dar nu atat de multa
Ca sa ma mai invii .

Requiem pentru iubita

Atat de singur.. si
Departe sunt de tine
Ca nu stiu in ce unghier sa ma ascund,
Sa nu ma mai cuprinda dorul
De chipul tau si de sarut.

Cand ai plecat m-am sinucis in mine
Si eul meu inert sta agatat
De grinda plina astazi de suspine
Si de iubirea ce am ingropat.

Si poate e mai bine unde esti…
Acolo-n cer sa torci mistere,
Dar mai trimite cate-un sol
Prin vise sau prin ploi de stele.

Si azi, chiar daca trupul tau
Este facut doar din cenusa,
Eu ti-am iubit sfant interiorul
Ce-l port in sufletu-mi drept usa.

Si tu esti cea care deschide
Intrarea celor ce-o sa vina
Ca sa ramana peste noapte
In sufletu-mi plin de lumina.

Nu mai e primavara

Nu mai e primavara
Si nu mai suntem noi.
Si-am sa ma-nchin tacerii,
Sa ma cufund in ploi.

Perpetuu voi renaste
Prapastii de iubire
In care am sa vars
Suvoi de amagire.

Si vise care trec
Ca ora dupa ora,
Plutind egal cu cerul
De gand nemarginit.

Inscriu in simultane
Volute incolore,
Cum te-am iubit
Si cat nu m-ai iubit.

Fragmente de iluzii
Din timpul de uimire,
Din gesturi persistente
Singuratatii-n doi.

Si un subtire cantec
La marginile lumii,
Cand nu e primavara
Si nu mai suntem noi .

Cand ma goneste inspiratia

Nu înţeleg de ce-mi gasesti tu vina
Când eu te scriu in rime framantate;
Ţi-aş adormi in brate printre versuri
Şi-aş acorda in ritm sarut de noapte .

Iubeşte-mă! Stiu c-ai sa uiti curand .
Si-am sa ma sting incet ... Necontenit!
Si-n ziua-n care n-o sa rad
Ai să constaţi, desigur – c-am murit.

Invăluie-mă-n strofe de lumina,
Sărută-mă! cu mii de epitete,
Păşeşte lângă mine cand pun punct
Şi lasă-mă să plang… doar in sonete!

Am mai incins o foaie de caiet Cu mazgaleli din cantec de poet.

Vezi tu! Eu am sperat ca poate,
In mana mea vei pune al tau cap
Si sufletul lasat pe spate,
Sa il alin cu-n zambet drag.

In ochii tai de un maro inchis
Sa caut vesnic nemurirea
Si parul de abis intins,
Sa-mi parfumeze fericirea.

Si eu sa fiu un sclav al tau,
Iar tu o tanara craiasa,
Sa-mi poruncesti cand sa iubesc,
Si cand sa-ti dau drumul din casa.

Cand sa-ti dau inima batand,
Cand sa sec mari doar pentru tine,
Cand sa-ti culeg din cer o stea
Si cand s-o sfaram in suspine.

Dar ai spus nu si la speranta,
Nici sa astept nu m-ai lasat;
Nu m-ai vrut sclavul tau de casa,
Doar un prieten mai ciudat.