Uitare

Camera mea nu mai spune nimic...

E inca verde si curata asa cum o lasam o data

E foarte plina de lumina dar stie ca n-o sa mai vina

Piciorul tau ce mangaia podeaua cu caldura ta

Iar pasi tai se mai rasfrang

In statiile metroului din cele doua lumii,

Ale gandurilor.

Si in universitatile ce gazduiesc celulele moarte ale amintirilor
adormite pe patul frunzelor
căzute din copacul
cunoașterii...
Doar inima îmi mai amintește
de zâmbetul tău...
Inima ta...
mutată în partea dreaptă
a trupului meu
bătând încă
pentru degetele
ce se încăpățânează
să te îngâne
pe corzi de chitară...
Și de atunci,
de când luna își șterse lacrimile,
nici măcar cenușa unghiilor
nu mai satură
aleanul
versurilor
născute spre odihna
unui suflet...

Care nu poate dormi nu poate manca

Dar care spera ca va uita ... fara a te uita .