uneori as vrea sa fi ramas
acel copil cuminte si retras
as vrea sa nu inteleg
tot ce inteleg acum
si mi-as dori sa nu stiu ce sa spun .
uneori as vrea sa fi ramas
acel copil cuminte si retras
as vrea sa nu inteleg
tot ce inteleg acum
si mi-as dori sa nu stiu ce sa spun .
Tine-mi mana intr-a ta
Sa-mi cuprinda linistea ,
Ca sa-mi pot vorbi tacerea
Si sa-ti risipesc durerea
Hai saruta-mi temerea
Sa-mi creasca increderea
Dezrobeste-mi visele
Sa-ti sarut eclisele
Mi-e sete de tine mi-e dor
Si imi zburda-n rotudul fior
Privirea-ti atat de albastra
Cu note din gama maiastra
Nasc cantece de muze
Prin ochii tai si prin buze
Iar daca voi inebuni
la tine imi voi regasi
Gandirea ce-n inima
Voi rastigni .
Nu mai pot sa plang
Si am sa concesionez o parte din cer
Pe care sa fie un petic de nor .
II voi personaliza puful sa ia forma pupilelor mele
Si in causul palmei voi incalzi apa pana la temperatura optima a unei lacrime
Dar fara sa te astepti le voi trimite nu mai departe de doua batai de inima
Se le voi lasa sa cada impaturite ca niste diamante ce vor straluci in batista plecarilor tale .
Camera mea nu mai spune nimic...
E inca verde si curata asa cum o lasam o data
E foarte plina de lumina dar stie ca n-o sa mai vina
Piciorul tau ce mangaia podeaua cu caldura ta
Iar pasi tai se mai rasfrang
In statiile metroului din cele doua lumii,
Ale gandurilor.
Si in universitatile ce gazduiesc celulele moarte ale amintirilor
adormite pe patul frunzelor
căzute din copacul
cunoașterii...
Doar inima îmi mai amintește
de zâmbetul tău...
Inima ta...
mutată în partea dreaptă
a trupului meu
bătând încă
pentru degetele
ce se încăpățânează
să te îngâne
pe corzi de chitară...
Și de atunci,
de când luna își șterse lacrimile,
nici măcar cenușa unghiilor
nu mai satură
aleanul
versurilor
născute spre odihna
unui suflet...
Care nu poate dormi nu poate manca
Dar care spera ca va uita ... fara a te uita .
Bodega-intunecata mie trupul insalubru ,
Mizerie umana prin porii mei respir ,
Beau sangele din struguri cu-o pofta de vampir .
Si mintea ratacita intr-un decor damnat ,
Imi tot auduce-aminte pe unde m-am uitat .
Ma plimb sa ma gasesc in locuri nepatate ,
Murdare felinare imi lumineaza calea
Iar frumul din tigara ce rataceste-n cerc
Deschide-o noua lumea unde sunt tot esec .
Dar poate intr-o zi am sa gasesc in mine ,
Copilul ne nascuta si nepatat de sine .
O cum mai radeam !
Si treceam pe langa piticul, mic mic si pe langa femeia cu barba .
Si noi eram mandri si fara prihana .
Radeam de tot ce ne inconjura pentru ca nu ne atingea,
Am trecut si prin labirintul oglinzilor si te-am vazut
Din toate unghiurile si in toate transformarile asa cum mai vazut si tu,
dar la un moment dat te-am pierdut o clipa...
In neatentia aceea vuietul multimii
Dadea nastere minotarurul .
Si acum caut firul Adrianei care sper sa ma duc spre iesire .
Iesirea care ma va readuce in interiorul oglinzi tale .
Salut Nichita ! Ce mai faci?
De cand te-ai dus nu le mai placi.
Se chinuie sa te-nteleaga
Citind din altii cum sa faca.
Din pana ti-au facut arcus,
Din lacrimi calde derdelusi.
In scoli ti-e teama sa pasesti,
Cu calul tau ii plictisesti,
Cu vantul ii mai domolesti,
Cu cantecul ii zapacesti,
Cu zborul ii mai intaresti
Si toti se-ntreaba unde esti.
“-Pai m-am ascuns adanc in ploi,
In steaua noptii printre flori,
In sufletele de copii,
In vinuri rosii rubinii.
In tot ce este nevazut,
In umbra, codru, asternut;
Ba si in voi m-am intrupat,
Crezare insa nu mi-ati dat.
Si tu vrei azi sa ma cinstesti…?
Cinsteste-i pe toti cei iubesti
Si lasa-te de poezii,
Nu vezi ca spun numai prostii?
Acum te las, nu mai pot sta,
Termina tu si
Sau fa-ti tu una, doar a ta,
Pe care lumea se o bea .
Si hai noroc!
Pa pa!”
-Pa pa!
Si a plecat cu vantu-n sa.
Intr-o valtoare de iubire
Mi se invarte sufletul ,
Prea fericit de stralucirea
Ce ti-o emana zambetul .
Dar cand iubirea se divide ,
Cand vrei sa ai doua trairi ,
N-ai cum sa nimeresti o cale
Sa n-o trimiti in despartiri .
Alegerea e mult prea grea ,
Ea are tot ce n-are ea .
Prima… e sigur ca te vrea ,
Si totusi n-o mai vrei pe ea .
O parasesti intr-un sfarsit,
Dupa doi ani de tot iubit;
Pentr-o idee dintr-o ea ,
Ce nu va fi nici cand a ta .
Si ca printr-o minune rara
Ai aruncat tot la gunoi,
Pe prima o mai simti in vara,
Iar pe cealalta-n perne moi .
Daca astazi ca reper
Am sa iau ziua de ieri
Si din tot ce am facut
Sa o i-au de la-nceput,
S-ar putea dintr-o-ntamplare
Sa repet cate ceva
Printre care si acela :
Sa te fac din nou a mea.
Daca toamna in padure
Frunzele cazute-n vant,
Ar putea sa iti sopteasca
Prin fosnire un cuvant…
Sau in primavara vietii
In oricare ghiocel,
Sa apara o petala
Ce-ti va plange un inel.
Chiar si-n iarna friguroasa
Cu un alb mult prea curat,
Fulgii sa iti cante ode
De iubit pe jos si-n pat.
Si in fiecare zi ,
Ce-am s-o mai traiesc odata,
O sa te-ntrupez pe tine
In orice clipa uitata .
Si sa iti pompez sarutul
De un infinit de ori,
Pe un chip de roza vie
Luminata de fiori.
Iar cand mana ta si-a mea
Se vor inclesta odata,
Vor ramane inodate
Fara leac si fara pata.
Eu prin tine vad trecutul
Si cu tine traiesc azi,
Iar viitorul ce ne-asteapta
Sa-l inchidem intr-un ceas.
Si de fiecare data
Cand ceva nu merge bine,
O sa da-m timpu-napoi
Pana unde ne convine .
Si cand bateria noastra
In sfarsit nu va mai vrea,
O sa dam timpul cu mana:
Dreapta ta pe stanga mea.
Nu sunt decat o piatra
De mantuit izvor ,
Al susurilor dalbe ,
De cantec si amor .
Nascut din comasarea
A mii de-asteroizi ,
Ce sau lipit de mine,
In timpul nedeschis .
Am tot trecut prin ere ,
Si-am strabatut minuni;
Eclipse , ancestrale
Si cataclism de fum.
Dar n-am crezut ca insasi
Cea mai de soi creatie ,
Avea sa imi distruga
Prea pura-mi destinatie .
In fiecare zi ma umple de gunoi
Si se intreaba simplu:
“-De ce-i atat nori?“
Sau ploile acide ,
“-Ce Zeu le-o fi pornit?”
Dar nu gandesc o clipa
La tot ce-au savarsit .
Eu nu am cutezanta
Sa ii distrug pe ei ,
Si nu am nici menirea
Sa-i scutur de idei.
Dar cand sfarsitul meu
Va-ncepe sa-nfloareasca,
Adio scump pamant!
Si rasa omeneasca!
N-a fost nimic din ce-a putut sa fie
Si o sa tinem minte c-a trecut,
Frumoasa noastra nepatata poezie
In care-am strans iubirea la-nceput .
N-a fost decat o simpla amagire
A unor tineri mult prea inocenti,
Ce au pierdut o simpla jucarie
Cand s-au iubit o noapte in scaieti .
N-a fost decat privirea ta de luna
Sub norul mut apasator cu ploi,
Care a plans cu lacrimi de cununa,
Povesti nescrise despre amandoi.
N-a fost decat o simpla dezlegare
A unui biet arcusi fara vioara sa,
Ce a cantat sonete de uitare,
Cand fiecare-a mers spre altceva.
Un biet actor cu o tigara ,
Mototolita-n tabachera ,
Isi repeta a mia oara
O replica din text , severa .
Se ridica cuceritor pe scena de stejar
Si-si dreasa vocea stransa-n ten ,
Mimand in ritm hilar .
Se invartea in cercuri largi ,
Din maini gesticula ;
Dar parca nu putea
Sa scoata din text
Ce isi dorea .
“ O moarte , vino sa ma iei!
Sa cruti a mea nechibzuinta,
Remunerata in idei
Si-n mari de neputinta .
Si orice gand nemazgalit
Pe coala de hartie ,
Sa il tranformi in asternut
Pentru a mea sotie . “
Si a murit un anonim ,
Cu o tigara-n mana .
Nereusind sa mai termine ,
O replica comuna .
Daca-ar fi sa spun povestea unor raze din trecut ,
Tot prezentul meu continuu va intra intr-un sarut .
Si zbatandu-ma mereu ca sa fiu placut de ei ,
Mi-am urcat in cap tot cerul si pe cei trei Dumnezei .
Dar vazand ca nici o clipa ce simteam nu revenea ,
M-a cuprins un soi de frica , strabatandu-mi maduva
Care imi punea continuu ,intrebarea-n ritmul mut :
- “Mai baiete, cum se face ca ei te-au uitat de mult ?”
Fara a mai sta pe ganduri am pornit din om in om ,
Sa ma recasting pe mine , sorbind suflet de atom.
Si cand fuzionat la maxim ,inima mi-a explodat ,
In ciuperca ei de flacari ,lumea s-a cutremurat .
- “Niciodata plin de mine , dar mereu satul de voi ,
Am sa port in suflet crucea , prea usoara pentru doi;
Mult prea grea pentru doar unul ,
Si non cruce pentru voi .
Doamne! sunt satul de ploi ,
Uite crucea, vreau la voi !”
Epilog .
Sa fiu singur, asta mi-a ramas,
Sa tremur ca un fulg de ceas.
Din palcuri de frunze suflata doar una,
Ridica pe frunte-ati uscata cununa.
Si intinzand un ochi din haos
Sa vad ce a ramas din noi,
M-am intalnit cu suferinta
Prefigurata-n niste ploi .
Nu plang, dar vars prapastii
In gaura de aur ,
In care ura vieti
Spune povesti cu laur .
Si eu le tot ascult
De cand eram un tanc ,
De vantul cu tenebre
Ma apar cu-n cuvant .
epilog
Nu uit ca eram mic,
Un tanc de doar 8 ani.
Dar viu umblam in apa,
In ochi te cautam.
Ce scurta ironie,
Ce repede mor toate,
Azi suntem in liceu,
Maine plecati departe .
Si cand imi vin in minte atatea amintiri
Nici una fericita, nici plina de umor,
Ma simt un fatalist al vietii cu amor .
Da stiu, vorbesc prea mult
Si spun multe tampenii ,
Nu pot sa fiu serios
Sau poate ca nu vreau;
Dar nici macar o data ,
In crunta-mi umilinta ,
Nu as fi vrut vreo data ,
Sa zic “nu pot ,nu vreau” .
Sunt unii ce stiu tot
Si poate si mai mult ,
Insa din modestie
Nu zic nimic, tac malc .
Sunt unii ce nu stiu
Si nici n-or stii vreo data ,
Dar flencane din bot
Cum flencane o ghiata .
“-Nu!? nu este Maradonu cel ce purta ciorapi .
E Gigi Banduscanu , fitos si plin de draci”
De parca-n asta viata
Pe mine ma durea ,
Daca ne-a Gicu Claie
Se-n-calta cu ceva .
Sau daca Arlechino
Este savant chimist ;
Nu stiu, nici nu ma doare ,
Nu sunt un arivist .
Nimic din tot ce spun
Sau din ce am citit ,
Nimic din ce-am facut ,
Nimic din ce-am simt ,
Se pare ca pe ei ,
Nu prea i-a multumit.
Dar ce pot face oare ?
Mai mult nu pot muncii .
Am vrut sa fiu placut ,
Am fost si mult prea bland,
Am si strigat la ei,
Dar nu ai cum! sunt zmei .
Si daca nu se poate
Nici cand vorbesc de sus ,
Cobor si plec din clasa,
Si ies afar – rapus .
Ca ultima idee de simplu epilog ,
Cand unii sunt destepti tu esti ori prost ori orb .
Ce dulce esti femeie draga ,
Si cat parfum in mintea ta ,
Incat ne ametesti pe targa ,
Zmulgand din noi, doar dragosta .
Si in disectia ta morbida ,
In care noi suntem cobai ,
Experimentul tau iubito ,
Ne va pastra cat timp ni-l dai .
Si parul tau, o aventura,
Pierdut prin valuri si tumult,
De pe corabii inspumate ,
Cu vesti aduse de demult .
Toti marinarii te doresc ,
Si doar in mare, te privesc !
Cat esti de plina si suava ,
Prea tandra, sfanta inoroaga .
Ah ! pantec de vulcan aprins .
Tu inger alb si neatins ,
Te strig in nori ca alta data ,
Dezleaga-ma de-a ta sageata .
Si iti promit ca voi veni ,
La tine-n suflet , in orice zi .
Doar ca sa simt ca si mai ieri .
Iubirea ta topita-n veri.
Sub dusul de vara
Al norilor mei,
Se joaca privirea
Cu zei si cu smei .
Ce vise erau,
Ce ganduri aneste,
In flacara vietii
Privirii celeste.
Eram doi copii,
In gand ne iubeam
Si carnea din noi
Timid ne-o simteam.
Si vad si-acum
Cum prima data
Te-ai daruit far-a carti
Ca si o carte nedeschisa
De mana rece a omului .
Si azi tu esti la casa ta
El te-a citit de mii de ori,
Dar nu va stii ca prima foaie
Eu o pastrez printre valori.
Si daca tu din a mea carte
N-ai sfasiat decat erata,
Toate greselile din ea
Te-au invatat sa-ti iubesti fapta .
Si cand coperta mea uzata
S-o dezlipi intr-un sfarsit,
In ea va fi unica foaie
Ce de la tine am rapit .
Ce orb sunt azi, nu am lumina,
Nu am fior pe-a mea retina;
Si am un iris incolor
Ce arde slab , si parca mor.
Si noru-n gand si in cosmar
Se stinge-n ganduri de amar;
Si dulcele mi s-a acrit
In clipa cand tu mai trezit;
Mi-ai spus:
- “Nu vom fi impreuna ,
Tu surd in ochii, eu muta-n mana;
Tu suflet rar, eu chip de luna;
Tu Fat-Frumos, eu soare-n spuma.
Am fi un cuplu de lumina,
Dar tu nu ai putea sa vezi
Nici eu sa tin o raza-n mana.”
- “Dar va veni si sfanta zi ,
Cand simturile s-or uni .
Si-atunci eu surd in ochi ,
Tu muta-n mana
Ne vom uni-n eterna luna;
Si mana ta imi va sopti
Imagini ce le-oi auzi.”