Am strans atata ceara ca sa-ti aprind in taina
Frumoase lumanari in visele de toamna .
Iar cand materia lor se va preface-n fum ,
Voi fi a ta lumina sub cerul plin de scrum .
Daca-ar fi sa spun povestea unor raze din trecut ,
Tot prezentul meu continuu va intra intr-un sarut .
Si zbatandu-ma mereu ca sa fiu placut de ei ,
Mi-am urcat in cap tot cerul si pe cei trei Dumnezei .
Dar vazand ca nici o clipa ce simteam nu revenea ,
M-a cuprins un soi de frica , strabatandu-mi maduva
Care imi punea continuu ,intrebarea-n ritmul mut :
- “Mai baiete, cum se face ca ei te-au uitat de mult ?”
Fara a mai sta pe ganduri am pornit din om in om ,
Sa ma recasting pe mine , sorbind suflet de atom.
Si cand fuzionat la maxim ,inima mi-a explodat ,
In ciuperca ei de flacari ,lumea s-a cutremurat .
- “Niciodata plin de mine , dar mereu satul de voi ,
Am sa port in suflet crucea , prea usoara pentru doi;
Mult prea grea pentru doar unul ,
Si non cruce pentru voi .
Doamne! sunt satul de ploi ,
Uite crucea, vreau la voi !”
Epilog .
Sa fiu singur, asta mi-a ramas,
Sa tremur ca un fulg de ceas.
Din palcuri de frunze suflata doar una,
Ridica pe frunte-ati uscata cununa.
Si intinzand un ochi din haos
Sa vad ce a ramas din noi,
M-am intalnit cu suferinta
Prefigurata-n niste ploi .
Nu plang, dar vars prapastii
In gaura de aur ,
In care ura vieti
Spune povesti cu laur .
Si eu le tot ascult
De cand eram un tanc ,
De vantul cu tenebre
Ma apar cu-n cuvant .
epilog
Nu uit ca eram mic,
Un tanc de doar 8 ani.
Dar viu umblam in apa,
In ochi te cautam.
Ce scurta ironie,
Ce repede mor toate,
Azi suntem in liceu,
Maine plecati departe .
Si cand imi vin in minte atatea amintiri
Nici una fericita, nici plina de umor,
Ma simt un fatalist al vietii cu amor .
Da stiu, vorbesc prea mult
Si spun multe tampenii ,
Nu pot sa fiu serios
Sau poate ca nu vreau;
Dar nici macar o data ,
In crunta-mi umilinta ,
Nu as fi vrut vreo data ,
Sa zic “nu pot ,nu vreau” .
Sunt unii ce stiu tot
Si poate si mai mult ,
Insa din modestie
Nu zic nimic, tac malc .
Sunt unii ce nu stiu
Si nici n-or stii vreo data ,
Dar flencane din bot
Cum flencane o ghiata .
“-Nu!? nu este Maradonu cel ce purta ciorapi .
E Gigi Banduscanu , fitos si plin de draci”
De parca-n asta viata
Pe mine ma durea ,
Daca ne-a Gicu Claie
Se-n-calta cu ceva .
Sau daca Arlechino
Este savant chimist ;
Nu stiu, nici nu ma doare ,
Nu sunt un arivist .
Nimic din tot ce spun
Sau din ce am citit ,
Nimic din ce-am facut ,
Nimic din ce-am simt ,
Se pare ca pe ei ,
Nu prea i-a multumit.
Dar ce pot face oare ?
Mai mult nu pot muncii .
Am vrut sa fiu placut ,
Am fost si mult prea bland,
Am si strigat la ei,
Dar nu ai cum! sunt zmei .
Si daca nu se poate
Nici cand vorbesc de sus ,
Cobor si plec din clasa,
Si ies afar – rapus .
Ca ultima idee de simplu epilog ,
Cand unii sunt destepti tu esti ori prost ori orb .