uneori as vrea sa fi ramas
acel copil cuminte si retras
as vrea sa nu inteleg
tot ce inteleg acum
si mi-as dori sa nu stiu ce sa spun .
uneori as vrea sa fi ramas
acel copil cuminte si retras
as vrea sa nu inteleg
tot ce inteleg acum
si mi-as dori sa nu stiu ce sa spun .
Tine-mi mana intr-a ta
Sa-mi cuprinda linistea ,
Ca sa-mi pot vorbi tacerea
Si sa-ti risipesc durerea
Hai saruta-mi temerea
Sa-mi creasca increderea
Dezrobeste-mi visele
Sa-ti sarut eclisele
Mi-e sete de tine mi-e dor
Si imi zburda-n rotudul fior
Privirea-ti atat de albastra
Cu note din gama maiastra
Nasc cantece de muze
Prin ochii tai si prin buze
Iar daca voi inebuni
la tine imi voi regasi
Gandirea ce-n inima
Voi rastigni .
Nu mai pot sa plang
Si am sa concesionez o parte din cer
Pe care sa fie un petic de nor .
II voi personaliza puful sa ia forma pupilelor mele
Si in causul palmei voi incalzi apa pana la temperatura optima a unei lacrime
Dar fara sa te astepti le voi trimite nu mai departe de doua batai de inima
Se le voi lasa sa cada impaturite ca niste diamante ce vor straluci in batista plecarilor tale .
Camera mea nu mai spune nimic...
E inca verde si curata asa cum o lasam o data
E foarte plina de lumina dar stie ca n-o sa mai vina
Piciorul tau ce mangaia podeaua cu caldura ta
Iar pasi tai se mai rasfrang
In statiile metroului din cele doua lumii,
Ale gandurilor.
Si in universitatile ce gazduiesc celulele moarte ale amintirilor
adormite pe patul frunzelor
căzute din copacul
cunoașterii...
Doar inima îmi mai amintește
de zâmbetul tău...
Inima ta...
mutată în partea dreaptă
a trupului meu
bătând încă
pentru degetele
ce se încăpățânează
să te îngâne
pe corzi de chitară...
Și de atunci,
de când luna își șterse lacrimile,
nici măcar cenușa unghiilor
nu mai satură
aleanul
versurilor
născute spre odihna
unui suflet...
Care nu poate dormi nu poate manca
Dar care spera ca va uita ... fara a te uita .
Bodega-intunecata mie trupul insalubru ,
Mizerie umana prin porii mei respir ,
Beau sangele din struguri cu-o pofta de vampir .
Si mintea ratacita intr-un decor damnat ,
Imi tot auduce-aminte pe unde m-am uitat .
Ma plimb sa ma gasesc in locuri nepatate ,
Murdare felinare imi lumineaza calea
Iar frumul din tigara ce rataceste-n cerc
Deschide-o noua lumea unde sunt tot esec .
Dar poate intr-o zi am sa gasesc in mine ,
Copilul ne nascuta si nepatat de sine .
O cum mai radeam !
Si treceam pe langa piticul, mic mic si pe langa femeia cu barba .
Si noi eram mandri si fara prihana .
Radeam de tot ce ne inconjura pentru ca nu ne atingea,
Am trecut si prin labirintul oglinzilor si te-am vazut
Din toate unghiurile si in toate transformarile asa cum mai vazut si tu,
dar la un moment dat te-am pierdut o clipa...
In neatentia aceea vuietul multimii
Dadea nastere minotarurul .
Si acum caut firul Adrianei care sper sa ma duc spre iesire .
Iesirea care ma va readuce in interiorul oglinzi tale .