O cum mai radeam !
Si treceam pe langa piticul, mic mic si pe langa femeia cu barba .
Si noi eram mandri si fara prihana .
Radeam de tot ce ne inconjura pentru ca nu ne atingea,
Am trecut si prin labirintul oglinzilor si te-am vazut
Din toate unghiurile si in toate transformarile asa cum mai vazut si tu,
dar la un moment dat te-am pierdut o clipa...
In neatentia aceea vuietul multimii
Dadea nastere minotarurul .
Si acum caut firul Adrianei care sper sa ma duc spre iesire .
Iesirea care ma va readuce in interiorul oglinzi tale .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu