Poveste III

In calendare abe stau de straja ,
Doar gandurile ce mi-au adormit , 
Se scurg prin pleoape firele de apa , 
In somnul vechi si fara de sfarsit.

Se-nalţă-n flăcări de-alba despartirea .
Si stau inert. Doar visul mi-l lovesc , 
Printre furtuni de teama si uimire ,
Şi ning tăcut în vaietul lumesc.

Mi-acopăr ochii cu ninsori de stele ,
Şi în vacarm ma-ntorc spre a gasi  
Sufletul gol de frunze şi poeme,
În care ninge viata zi de zi .

E-atâta de frig ! Si albu ma apasa ,
Şi -mi inrobeste fiecare vers ,
Ce a venit sa-mi planga nebunia ,
Printre cuvinte; visul meu nesters .

E-atat de alb de-mi pare ca e doliul ,
Al unui inger cea cazut din cer ,
Întâmplător,în vechiul crematoriu,
In care la final, voi mistui si eu .

Un alb de plumb din mantie lunara ;
Atâta alb… incat imi este greu , 
Căci doar cu el tristeţea se măsoară,
Şi în neant, primul sarut al meu .

Atat de alb ca nici lumina,
Nu are ochii sa vina, sa ma vada ,
Sa-mi spuna ! Negru azi! A cui e vina ,
 De na-am primit si eu o simpla pata .