Poveste IV

In ochii tai de un albastru peruzea 
Se pierde ca si ieri privirea mea . 
Prin sufletu-ti plin de culoare 
Alerga stele cazatoare ,
Ce-ti tapeteaza interiorul 
Si-ti albastresc viu exteriorul . 
De voronet sfant si curat 
Ce l-am iubit sin vis si-n pat . 

Si mana ta din catifeaua imperiala ,
Cu unghile crescute din safir .
Ti-ai agatat iubirea ,
De a-mea batanda para 
Ca sa ne crestem fiinta 
Sub ceruri azuri .

Si ploile caldute ce ne spalau in mare ,
Cand ne-arucam privirea in orizontul vechii ,
S-au scurs ca amintirea pe aripi calatoare ,
De-albastru mincinos ce nu m-ai poti sa-l crezi .

Dar ai murit la fel de-albastra ,
Ca-si atunci cand vie ,
Imi alinai sarutul cu buze rubini .
Prin care vene oarbe 
Imi razvrateau iubirea 
Prin care tu albastra 
Urma sa nu mai fii .

Povata II

Ai vrea sa fii sau sa devii 
In ori ce caz nu toti sunt vii.
Nu toti sunt fiinte pe pamant ,
Si alti oameni doar in gand . 

Tu vrei sa fii , dar sti tu oare 
Ce si cum poti ca sa ajungi .
Din simpla stea necazatoare ,
O galaxie de atunci . 

Cand nici macar El, cel mai tare,
Cel mai puternic Eu din lumea ,
Nu a stiut sa fac-o floare 
Pana n-a fost intai un Nume .

A zis sa fie , se facut !
Dar pe pamant nu-I chiar usor ,
Tu simpla scorbura de soare , 
Ai vrea sa fii … sau nu … tot mori . 

Poveste III

In calendare abe stau de straja ,
Doar gandurile ce mi-au adormit , 
Se scurg prin pleoape firele de apa , 
In somnul vechi si fara de sfarsit.

Se-nalţă-n flăcări de-alba despartirea .
Si stau inert. Doar visul mi-l lovesc , 
Printre furtuni de teama si uimire ,
Şi ning tăcut în vaietul lumesc.

Mi-acopăr ochii cu ninsori de stele ,
Şi în vacarm ma-ntorc spre a gasi  
Sufletul gol de frunze şi poeme,
În care ninge viata zi de zi .

E-atâta de frig ! Si albu ma apasa ,
Şi -mi inrobeste fiecare vers ,
Ce a venit sa-mi planga nebunia ,
Printre cuvinte; visul meu nesters .

E-atat de alb de-mi pare ca e doliul ,
Al unui inger cea cazut din cer ,
Întâmplător,în vechiul crematoriu,
In care la final, voi mistui si eu .

Un alb de plumb din mantie lunara ;
Atâta alb… incat imi este greu , 
Căci doar cu el tristeţea se măsoară,
Şi în neant, primul sarut al meu .

Atat de alb ca nici lumina,
Nu are ochii sa vina, sa ma vada ,
Sa-mi spuna ! Negru azi! A cui e vina ,
 De na-am primit si eu o simpla pata .

Povata I

Striveşte-i îndemnul ce-aduce doar moarte!
Flămânda-I naluca bolnava ce-mparte
Durearea ascunsa in coltul de om 
Si visul zdrobit in meiz de atom 


Îngroapă-i blestemul sub cruci vechi, uitate
Lăsându-i strigarea pe clipe-ancorate .
De maluri-ispite sa-neci tot nisipul ,
Si scoica de valuri sa-ti fie azi chipul. 


Păgâna grăire – veşmântu’ să-ti fie!
Îndemnu’ cu-otrăvuri şi cruda-i trufie.
E-un fals diamant; purtat in creion ,
Sa scrii si sa nasti doar lumi de nesomn.

Să nu-ţi fie teamă de-ngheţul privirii,
Ce-l poartă spre tine cu lama zdrobirii.
În ritm delirant; sa-ti ingropi viu privirea, 
Si gandul cel greu sa-ti striveasca trairea . 

E vremea tăriei sa iesi la lumina ,
Priveşte în tine, mai este o rază.
Ce spulberă ceaţa; si ziua senina ,
Sa-ti intre in suflet cu muguri de ata. 

Pulsează-ţi gândirea, dezbracă-i delirul,
Şi lasă speranţa să-ţi umple potirul.
Nu plânsul de-o viaţă! Te-a legat de pamant
Ci ziua in carea n-ai trait un minut . 

Blestemul se duce cu fie ce clipa ,
In care iti versi un strop de speranta.
Ca-n ziua de maine o sa fie mai bine , 
Si pranzuti va fii dor cu muguri de ata . 

Poveste II

E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii 
Noi doi imaturi fericiti si cuminti 
Eu n-am nici-un gând, iar tu n-ai intentii
luam totul in dar si darul in dinti,

Mai sti vorba aia ca tu nu ma minti ?
Nici eu nu te mint – iti spun doar … inventii,
E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii ,
Suntem doar doi , imaturi dar cuminti.

O viata avem, n-o schimbam pe atentii
Nu citim in ziare subiecte fierbinti. 
Pentru ziua de maine nu ne-asteapta detentii,
Dar nici usa deschisa… cum nu suntem doi sfinti.

E-asa cum vrei tu, eu nu am pretentii…
De vrei sa te las ; s-au sajungem parinti,
Copii vor fii doi cu multe pretentii ,
Iar noi doi batrani imaturi si cumntii .

Vom merge la munca la sefi cu pretentii,
Vom lua un salariu si alte atentii ,
Si-n ultima zi neasteapta detentii ; 
Pentru Seful de sus ,n-am fost prea cuminti . 

Poveste I

Am asternut pe un covor de iarba ,
Cristale albe din roua virgina .
Din care greierii teseau coroana ,
Pentru ca tu sa fii a lor regina . 

Din coji de ginda si sambure fin macinat ,
Ti-am incropit o perna si o saltea de pata , 
Pe care muschiul verde, il voi capsa cu ploi ,
Sa dormi ca pe un nor cu ingeri albi si moi . 

Din frezii si din crini iti tes cu ac de sore , 
Un astenut plapand cu pete de culoare , 
Inmiresmat cu lacrimi , de mama-n durerata , 
Ce si-a pierdut un fiu si a ramas c-o fata . 

Te va-nveli iubirea cu adieri de vand ,
Fundal sonor fosnirea prin codrii verzi arzand ,
Si un sarut pe frunte il vei primi din luna , 
Eu te sarut pe ochii si-ti pun vise pe gura .